DALI feat. GALA

Cineva mi-a sugerat sa scriu lucruri vesele... ce atata tristete in scrierile mele, ce atatea lacrimi...Trebuie sa intelegeti ca pe mine m-a ajutat sa elimin frustarea acumulata, sa imi strig "neputinta", sa imi controlez nebunia, sa raman constient si multe alte asemenea efecte terapeutice... Scriam la un moment dat ca cel mai greu de cunoscut dintre toti suntem chiar noi insine si ca de cele mai multe ori uitandu-ne in oglinda nici macar noua nu suntem in stare sa ne spunem adevarul sau nu avem curajul sa recunoastem ceea ce suntem. Personal recunosc ca nici acum dupa atata timp nu sunt in stare sau nu am curajul sa imi privesc sufletul asa cum este el, e mai usor sa lasi pe cei din jur sa vorbeasca despre tine decat sa iti faci autoportretul. Ei bine totusi aruncandu-mi o privire timida si frugara asupra mea mi-am dat seama ca perioada neagra a trecut ... si orizonturi roz, frumoase si proaspete se zaresc in ceea ce ma priveste. Suferintza m-a transformat in ceva mai bun, m-a umanizat, m-a facut sa tresar la povesti frumoase precum cea a geniului DALI si a frumoasei rusoaice GALA. Recitind elemente din poveste imi dau seama ca viata ar putea trece pe langa mine fara ca eu sa imi dau seama. DALI recunoaste ca respira prin GALA si ca datorita ei nu a trecut pragul dinspre nebunie "Singura diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun". Personal mi se pare geniala aceasta fraza a unui om genial... E exact esenta unei iubiri nemuritoare. Imi dau seama ca poate acest tip de iubire totala este un mit, o legenda insa tot ceea ce imi doresc este sa ajung sa o impartasesc. Ce a intregit aceasta iubire de "nebun" a lui DALI este GALA care a raspuns in aceeasi maniera. In opinia mea diferenta dintre iubirile pamantesti, normale, banale pana la urma si o astfel de poveste de dragoste este urmatoarea: intr-o poveste de iubire banala unul iubeste mai mult decat celalat, in iubirea TOTALA ambii parteneri iubesc cu aceeasi intensitate, simt cu aceeasi unitate de masura. Revenind la DALI si GALA imi dau seama ca peste tot in existenta lui DALI se regaseste GALA mai intai ca o prevestire (in copilarie), apoi ca o promisiune, ca o tentatie (cand o vedea langa Eluard), ca o agitatie continua si in sfarsit ca o rasplata. Numai o femeie care iubeste neconditionat si se stie iubita la fel este in stare de o daruire la fel ca a Galei. Exista oare iubire dupa aceasta poveste... Brusc revenirea la realitate din aceasta visare mi se pare ca un dus rece... La final va indemn ca atunci cand suferiti din dragoste sa incercati sa faceti un simplu exercitiu de imaginatie: inchideti ochii si incercati sa va transpuneti in minunata lume a acestei povesti de iubire... DALI si GALA o sa va simtiti mai confortabil e ca un balsam pentru suflet ...

SUFERINTA DISPARE USOR

Privirea imi era umedă de lacrimi necăzute şi o mângâiam în gândul meu cu fiecare clipire suavă şi rară. Nici să clipeasc nu as fi vrut...îmi era teamă să nu o strâng între pleoape şi apoi să o fac să dispară. Cu gesturi aproape stângace mi-am strâns fiecare sentiment în valiza de regrete şi dute-vino ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat...
Totul era ireal de dureros, iar tăcerea este plină de amintirile unor zâmbete dintr-o limonada aproape acră.
Tot timpul îmi zâmbea si vroia să sa ma simtă sub palma invizibilă a sufletului şi să ştie că sunt acolo...încă, vroia doar să o mângîi şi să o închid între porţile calde şi sincere ale iubirii mele mature şi frumoase! Trenul se auzea şuierând în gara sentimentelor spulberate, iar peronul rânjea aproape demonic sub talpa sufletului meu care sângera la fiecare pas ce m-a apropiat mai mult de despărţire.
Dacă m-ar fi iubit cu adevărat ar fi luptat pentru sufletul meu, mi-ar fi spus ca ma va astepta iar si iar.
Mi-am simţit şi ultima celulă din corpul meu putred de durere şi as fi vrut să cad în genunchi în faţa vieţii, dar nu auzeam altceva decât un urlet sfâşietor, o fanfară de bătăi disperate ce strigau mereu "iubita mea te iubesc", un şuvoi de lacrimi...toate ma năpădeau, vroiau să iasă şi să urle, să rămână inerte şi să uite !
Era ca şi când murisem şi vroiam să uit că se poate muri, că există durere, zâmbet...vroiam doar să uit că mai exist...vroiam să imi rup sufletul care îmi sfâşia respiraţia
Acum vreau să se spulbere durerea ochilor mei, a buzelor pe care nu le voi mai săruta, a sufletului căruia nu îi voi mai putea cânta la vioara iubirii melodiile cântăreţului orb..., a mângâierii ei care m-a făcut să ma simt invincibil şi minunat…
Ea s-a depărtat de viaţa mea fără să se audă...ca o fantasmă...lăsând în urmă doar paşii sufletului ei înfipţi în asfaltul vieţii.
O iubesc prea mult dar ...ea va rămâne doar in amintirea mea pentru că dacă as fi reţinut-o ar însemna să ma detest toată viaţa. Pentru aceasta iubire imensă şi necondiţionată găsesc puterea să zâmbeasc, să imi strâng egoismul şi durerea si sa ii doresc sa fie fericita si implinita indifferent de ceea ce simt eu.

A fost odata…

O poveste frumoasa insa acum dupa aceasta recapitulare a suferintei prin care am trecut sper sa imi fi cauterizat rana adanca din sufletul meu… Mi-am dat seama inca o data ca liberal arbitru functioneaza ireal de adevarat. Filozofia creştină vede divinitatea ca forţă creatoare a lumii şi a omului. Omul, ca fiinţă creată, nu are posibilitatea de a-şi modifica natura. Din această logică ar rezulta că singura libertate a omului este aceea de conştientizare a propriilor limite, rămânând astfel liber întru Dumnezeu. Însă astfel se ajunge la concluzia că Dumnezeu este responsabil şi pentru producerea răului. Pentru a nu renunţa la ideea de perfecţiune a naturii divine, gânditorii creştini recunosc existenţa liberului arbitru, adică libertatea omului de a alege între posibilităţile care i de oferă. Liberul arbitru implica in esenta existenta libertatii ca stare de fapt nu doar ca o stare mentala de posibilitate, careia nu ii corespunde ceva efectiv. E greu de acceptat dar perfect adevarat.

O seara placuta …

NEVER SAY NEVER

Se spune ca omul iubeste o singura data in viata...Am auzit ca in viata fiecarei persoane exista, sau au existat persoane speciale, care pot schimb, intr-un fel sau altul cursul vietii. Au aparut de undeva si au plecat spre ceva, dar au reusit sa lase multe in urma lor. Persoanele speciale nu se cauta, ele vin singure. Nu trebuie sa spui tu "a fost speciala", sau " a fost special" iti vei da seama sigur, si e speciala sau special numai pentru tine, pentru ceilalti nu inseamna nimic. Bunatatea, loialitatea, increderea, dragostea nu sunt sentimente care se schimba de la o zi la alta, si nu vin si pleaca cum am vrea noi sa credem. Ele ori sunt ori nu sunt. Bineinteles ca in multi dintre noi exista toate acestea, dar le tinem ascunse, deoarece ne e frica sa nu fim raniti. Dar in cele din urma va aparea cineva care va scoate la lumina toate acestea chiar daca asteptarea poate dura o viata; tot ceea ce conteaza este sa stii sa astepti....tot ceea ce conteaza e sa sti sa speri. Nu sunt trist, acum nu mai sunt chiar daca aceste cuvinte poate te duc cu gandul acolo sunt bucuros ca stiu sa iubesc asa cum altii nu o vor face niciodata sunt bucuros ca am o inima mare ce bate cu putere atunci cand "iubeste", si mai ales sunt bucuros ca pot face orice sacrificiu pentru cea pe care o iubesc. Ma hranesc cu fericirea ei si atunci cand ochii ei sunt plini de fericire simt ca zbor...
Atunci cand ajungi sa simti asta poti sa fi multumit de tine chiar daca ajungi sa suferi. Suferinta inseamna ca traiesti, problemele iti arata ca esti in viatza si mai ales ca trebuie sa lupti si sa gandesti pozitiv pentru a reusi sa le rezolvi. NICIODATA sa nu fi LAS. Niciodata sa nu spui niciodata.....
o seara linistita

SPUNE POT SI VEI PUTEA !!!

Cand un om este invins in mintea sa sau este colpesit de o situatie in care el insusi se crede invins, are nevoie de perceptie de sine. Trebuie sa aiba perspicacitatea necesara pentru a depista cauza interna a esecului. Trebuie sa vada situatia nu numai din afara, ci si dinauntru. Trebuie sa se inteleaga pe sine cine si ce este de fapt. Trebuie sa-si perceapa si sa-si cultive puterile interioare. Apoi cu siguranta ca poate sa mearga inainte catre o rezolvare fericita. Cred ca este un fapt ca multi dintre cei isi strica viatza si se rateaza o fac deoarece nu au o fire organizata, nu isi pot da seama cine si ce sunt. Dar chiar si oamenii cu teluri si obiective, care muncesc cu ravna, pot esua totusi. Ma gandesc la mine si imi dau seama ca se poate ca oricine care doreste sa realizeze ceva creator sa nu o faca; da gres. De ce? Simplu problema este chiar el insusi. Cred ca de fapt persoana cel mai greu de cunoscut din lume este chiar propria persoana. Avem incorporat in noi un mecanism de autoprotectie care incearca sa faca mereu ceea ce vrem. Cauta sa faca astfel incat irationalul sa para rational. Multi dintre noi refuzam pur si simplu sa ne cunoastem pe noi. Vorbim despre altii si despre problemele altora dar ne ascundem de noi insine si nu infruntam realitatea. De fapt cred ca unul dintre momentele cele mai importante din experienta dezvoltarii noastre este acela cand nu incercam sa ne ascundem de noi insine, ci ne hotaram sa ne cunoastem asa cum santem cu adevarat. Trebuie sa ne vedem cum suntem cu adevarat si sa ne tratam pornind de la aceasta baza onesta. Acesta cred ca este principiul perceptiei de sine si se bazeaza pe autoexaminare. Cred ca ar trebui sa incercati experienta pe care am efectuat-o si eu: stati infatza oglinzii si spuneti-va: Uite ce este, vreau sa stiu adevarul despre tine. Mie mi s-a intamplat ca mintea sa imi raspunda " Ei, esti in regula" Apoi am aprofundat putin si mi-am dat seama ca nu e chair asa . Vreau sa va spun ca orice individ normal, cu o minte sanatoasa, va intelege ca adevarata cunoastere este intotdeauna inceputul autoperfectionarii. Concluzia mea : Vreau imperfectiunea. Vreau, ca atunci, cand "cantecul" se va opri, sa dansez un "dans" pe care nu-l cunosc. Vreau sa te incrunti cand nu te bag in seama. Vreau sa te fac sa plangi.Vreau sa te superi, sa ma certi si sa ma ierti. Vreau sa spun prostii si sa ma saruti zambind.Vreau ca duminica dimineata sa ne certam, iar noaptea sa ne impacam, pentru ca altfel nu se poate. Vreau, ca atunci, cand nu ma mai suporti si pleci, sa intorc capul dupa tine si sa tip in gandul meu sa te intorci. Vreau sa-mi fie dor de mirosul pielii tale. Vreau sa ma necajesti, sa ma tachinezi, sa te joci cu mine, vreau sa fim copii, vreau sa fim adulti. Vreau sa-mi descoperi senzualitatea, salbaticia, vreau sa ne exploram simturile, trupurile, dorintele.Sunt un amalgam de dorinte si cerinte. Vreau mult. Vreau... o seara excelenta si HAPPY VALENTINE

INCEPUTURI

Cateodata stau sa ma gandesc ca inceputul este foarte greu. In orice inceputurile sunt cumplite, esti derutat, te uiti in stanga in dreapta nu sti incotro sa o iei. Chiar si cei puternici au dileme de inceput.Moda blogului deja a facut inconjurul lumii, insa mie mi-a fost teama sa apelez la ea. Tot timpul mi-am dorit un blog, un loc unde sa imi scriu gandurile, framantarile, nedumeririle, bucuriile, un loc al meu in care sa ma simt liber, fara inhibitii si sa nu ma intereseze ca nu sunt un profesionist al scrisului. Trebuie sa marturisesc ca intr-un final vointa a invins teama si iata primele mele ganduri. Cele de inceput. Nu e ceva iesit din comun dar pentru mine reprezinta un pas inainte in a-mi invinge temerile. Apropos de inceputuri acesta este un inceput. Nu stiu cat de reusit dar pentru mine este un inceput si asta e cel mai important. Am blog si sper sa imi curat interiorul aici sa dau afara gandurile negre dar si bucuriile si daca alegeti sa le impartasiti cu mine mi-ar face o nespusa placere. Dar sa revenim la ideea de inceput. De ce mi se pare mie ca inceputurile sunt grele in orice fel de domeniu? Simplu de multe ori cred ca tine si de bunul simt interior. Nu te bagi in seama asa din senin cu cineva pe care nu il cunosti doar pentru ca tu consideri ca ai ceva de spus. Cel putin asta e parerea mea, desi aici multa lume mi-a zis ca e vorba de tupeu. Un "tupeist" trece mai repede de stadiul de inceput. Adica ai tupeu ai partea leului, dar credeti ca pentru ei nu e greu? Eu cred ca e la fel de greu numai ca tupeul ii obliga, poate chiar si statutul de "tupeist" pe care l-a dobandit in fata blocului. E ca o stampila aplicata in frunte, tot timpul in subconstientul lui lucreaza autosugestia care ii repeta la nesfarsit trebuie sa o faci, trebuie sa incepi tu primul doar esti un tupeist nu? Eu nu sunt un tupeist sau poate ca am am devenit tinand cont ca am tupeul sa postez aceste ganduri. Ramane de vazut. Ca o concluzie pentru mine acest inceput a fost greu dar frumos si cred ca orice inceput este greu indiferent de tupeul care ne caracterizeaza sau nu. Sa aveti o seara linistita